Setari Cookie-uri

JO și EFRA lansează Sufăr în tăcere

JO și EFRA lansează „Sufăr în tăcere", un single care vorbește despre emoțiile pe care le trăim intens, dar pe care alegem să nu le spunem.

JO și EFRA lansează „Sufăr în tăcere", un single care vorbește despre emoțiile pe care le trăim intens, dar pe care alegem să nu le spunem. Piesa surprinde acele momente în care simți mult, dar rămâi în tăcere. „Sufăr în tăcere" explorează o zonă personală și vulnerabilă, în care fiecare vers duce mai departe ideea de conflict interior. Este o piesă despre lucruri nerostite, dar trăite pe deplin, în care mulți se vor regăsi fără efort.

Piesa a luat naștere în cadrul unei sesiuni la Cat Music Camp, iar colaborarea dintre JO și EFRA s-a construit natural. Chimia dintre ei se simte în felul în care vocile se completează, păstrând un echilibru între sensibilitate și intensitate. „Sufăr în tăcere" a fost scrisă de JO, Șerban Cazan, Mario Fresh, Lazy Ed și Cosmin Albu și produsă de Șerban Cazan.

Citește și:

Înainte de lansarea oficială, „Sufăr în tăcere" a început să circule pe TikTok, unde a fost folosită în peste 4.500 de videoclipuri. Fie că a fost vorba despre povești personale sau momente mai sensibile, piesa a ajuns rapid la oameni, încă din faza de teasing.

Cu o producție simplă și atent construită, piesa lasă spațiu emoției să ajungă direct la ascultător și totul este construit în jurul stării pe care o transmite.

„Am primit piesa asta ca pe un dar de la Dumnezeu. Cred că este prima piesă pe care am scris-o din minte, cap-coadă, fără să notez nimic. Mi-au venit pur și simplu refrenul și strofa exact în momentul în care aveam cea mai mare nevoie să descarc din suflet tot ce am pus în ea. Uneori, unele piese ne aleg pe noi, nu alegem noi despre ce să cântăm.

Citește și:

Sunt tare încântată de colaborarea cu EFRA. Sincer, nu cred că exista cineva mai potrivit pentru piesa asta. Este unul dintre cei mai talentați oameni pe care îi cunosc și mă bucur mult că a acceptat invitația mea pe «Sufăr în tăcere». Sper să mă mai bage în seamă și când o să fie cel mai mare artist din țară 😄", a declarat JO.

„«Sufăr în tăcere» este despre acele sentimente pe care nu le spunem cu voce tare, dar care ne apasă zi de zi. Mă bucur tare că am avut ocazia să intervin pe această piesă, iar lansarea alături de JO este o bucurie pentru mine. Îi mulțumesc că m-a ales pe mine în această piesă. Muzica este cea mai sinceră formă de exprimare, iar această melodie reflectă exact asta", a declarat EFRA.

Citește și:

„Sufăr în tăcere" este disponibilă pe toate platformele de streaming și pe YouTube.

JO este una dintre cele mai recognoscibile voci din muzica românească, apreciată pentru felul în care reușește să transmită emoție autentică, indiferent de stil.

EFRA face parte din noul val de artiști, cu un stil fresh și o abordare sinceră. Lansarea piesei „Te pup, te plac" a reprezentat un moment definitoriu în parcursul său artistic, acumulând peste 2 milioane de vizualizări pe YouTube și confirmând potențialul său de a deveni unul dintre numele importante ale noii generații. Semnat la Fresh Records, EFRA continuă să cucerească inima publicului prin piese care transmit emoție, naturalețe și povești în care mulți se regăsesc.

Citește și:


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.