WishFest, festivalul dedicat lampioanelor plutitoare și dorințelor, revine pe 20 și 21 iunie pe malul Lacului Titan din București (Parcul Titan – zona Calul Titanilor/Scena Mare), invitând publicul la două zile pline de emoție, culoare și experiențe pentru întreaga familie.
Ajuns la o nouă ediție, WishFest aduce împreună tradiția, creativitatea și bucuria de a petrece timp în aer liber, într-un decor inspirat din cultura asiatică. Vizitatorii vor descoperi activități pentru toate vârstele, ateliere interactive, spectacole artistice, muzică live, zone gastronomice și târguri de creație, într-o atmosferă relaxată și prietenoasă.
Punctul culminant al fiecărei seri îl reprezintă lansarea lampioanelor plutitoare pe Lacul Titan, momentul emblematic al festivalului, care transformă apa într-un spectacol impresionant de lumină și reflecții.
Accesul la eveniment este gratuit.
Lampioanele dorințelor, simbolul care definește WishFest
Inspirat de tradiția asiatică Loy Krathong, unul dintre cele mai cunoscute festivaluri ale recunoștinței și speranței, WishFest oferă participanților oportunitatea de a-și scrie dorințele, gândurile sau mesajele de mulțumire pe lampioane special create pentru acest eveniment.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Dana Roba, atac dur după moartea Mădălinei Apostol: Trebuie să fii un pic sărită de pe fix. Ce a spus despre mamele cu copii
- Momente dureroase pentru Céline Dion. Artista are nevoie de ajutor pentru a-și saluta fanii
- Marcel Andrei, mesaj tranșant pentru cei care îl critică. Fosta ispită de la Insula Iubirii a transmis un semnal clar
În fiecare seară, mii de lampioane personalizate vor fi lansate pe Lacul Titan, creând unul dintre cele mai emoționante momente ale festivalului. Pentru mulți participanți, acest gest simbolic reprezintă o invitație la reflecție, optimism și conectare cu cei dragi.
Cum poți participa la lansarea lampioanelor
Cei care doresc să participe la lansarea lampioanelor își pot rezerva online, pe site-ul oficial al festivalului, cât și în zona evenimentului, unul dintre kiturile WishFest. Organizatorii au pregătit patru variante: Lampion Kit (59,99 lei/1 persoană), Duo Kit (109,99 lei/2 persoane), Creative Kit (119,99 lei) și Family Kit (155 lei/ pentru familie). Toate kiturile includ lampioane biodegradabile și materiale pentru personalizarea acestora, iar ridicarea celor comandate online se face în cadrul festivalului, pe baza codului primit după rezervare.
- Irinel Columbeanu și-a achitat datoriile la cămin. Un român din SUA a venit în țară pentru a-l ajuta pe fostul om de afaceri
- Lady Amelia și Lady Eliza Spencer, nepoatele prințesei Diana, vin în România. Ce vor face gemenele în Giurgiu
- Cristina Petre, dezvăluiri după intervenția chirurgicală. Vedeta a făcut o greșeală care i-a provocat dureri cumplite
Un festival cu respect pentru natură
Sustenabilitatea rămâne una dintre valorile centrale ale WishFest. Toate lampioanele utilizate în cadrul evenimentului sunt realizate manual din materiale biodegradabile, iar după fiecare lansare, echipele de organizare și voluntarii desfășoară acțiuni de colectare și curățare a lacului și a zonelor învecinate.
Prin aceste măsuri, festivalul își propune să ofere o experiență memorabilă participanților, fără impact asupra mediului înconjurător.
Două zile de muzică, dans și spectacole pentru întreaga familie
Programul artistic din acest an aduce pe scena WishFest momente dedicate atât copiilor, cât și adulților.
Sâmbătă, 20 iunie, publicul va putea participa la sesiuni de zumba susținute de antrenori profesioniști, spectacolul pentru copii „Mami și tati se poartă ciudat în vacanță”, prezentat de Trupa Sufletos după cartea semnată de Prințesa Urbană, recitaluri ale corurilor de copii din Programul Național Cantus Mundi, demonstrații de dans oferite de Dancing Stars Studio, precum și recitaluri susținute de Alessia Ioan și Raisa Stanciu. Seara se va încheia cu lansarea lampioanelor și concertul trupei RVRSE.
- Gabriella Barbu, transformare radicală după operațiile estetice. Ispita de la Insula Iubirii și-a remodelat silueta în Spania
- Anca Dumitra, mesaj emoționant de ziua fiului său. Levi Nicholas a împlinit doi ani: Ești darul meu divin...
- Lovitură de proporții la Burlacii: Foc în Paradis! Emisiunea a fost scoasă din grila ProTv după prima săptămână
Duminică, 21 iunie, atmosfera va continua cu sesiuni de zumba, reprezentația Ansamblului de Balet Arabesque, noi recitaluri ale corurilor de copii și tineri din Programul Național Cantus Mundi, demonstrații de street dance, urmate de lansarea lampioanelor și concertul trupei Antebellum.
Pe parcursul ambelor zile, zona principală a festivalului va fi animată de muzică și momente susținute de DJ.
Little Dreamers, spațiul creativității pentru cei mici
Copiii vor avea la dispoziție o zonă special amenajată, unde imaginația și joaca se întâlnesc într-o serie de activități interactive și educative.
Programul include:
- workshopuri de face painting;
- ateliere de pictură pe ceramică;
- tatuaje cu henna și împletituri colorate;
- ateliere de slime organizate de Creative Arts Center;
- ateliere de desen pe nisip;
- activități creative și jocuri pentru întreaga familie.
Dreamy Fair locul în care creațiile handmade spun povești
Vizitatorii vor putea explora și Dreamy Fair, târgul dedicat creatorilor independenți, unde vor găsi produse realizate manual și obiecte unicat.
- Ella Vișan, reacție subtilă după apariția lui Teo Costache alături de o mireasă. Mesajul care i-a pus pe gânduri pe fani
- Conferința Națională „Tineri cu SM” ajunge la Iași: tratamentul precoce, reabilitarea și viața de zi cu zi cu scleroză multiplă
- Niculina Stoican, declarație tranșantă despre femeile care nu vor copii: Au, din punctul meu de vedere, niște motivații puerile
De la bijuterii și accesorii, până la produse cosmetice naturale, articole vestimentare create de designeri locali, obiecte decorative, jucării handmade și cărți, târgul oferă o experiență autentică pentru iubitorii de frumos și originalitate.
O călătorie culinară pentru toate gusturile
Zona de food & drinks completează experiența WishFest cu preparate diverse și băuturi pentru toate preferințele.
Participanții vor putea alege între burgeri, pizza, preparate asiatice, deserturi artizanale, gogoși, waffles, înghețată, churros și dulciuri tradiționale. Oferta de băuturi include limonadă, bubble tea, cocktailuri, sucuri naturale, ceaiuri aromate și cafea de specialitate.
Timp de două zile, WishFest aduce împreună familii, prieteni și visători de toate vârstele într-unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale verii, unde fiecare lampion lansat pe apă poartă cu el o poveste, o speranță și o dorință.
Alte informații despre WishFest (activități/ore) se găsesc pe platformele festivalului:
- Website eveniment – https://wishfestival.ro/
- Facebook: https://www.facebook.com/wishfestro
- Instagram: https://www.instagram.com/wishfest_romania/
Parteneri: Caii de la Letea, Coca Cola, Tuborg, Aperol Spritz, Blue, World Class, LAMONZA, Kayak Champions