În fiecare vară, imediat după probele de la Bacalaureat și Evaluarea Națională, internetul se umple de aceeași categorie de conținut: „perlele” elevilor. Răspunsuri greșite, formulări stângace sau confuzii din lucrările de examen sunt selectate, publicate și transformate rapid în material de divertisment.
Pentru unii, acestea sunt simple glume. Ele ar trebui însă să reprezinte o dovadă în plus că sistemul educațional românesc a eșuat. Consilieu Național al Elevilor a luat atitudine pe acest subiect și a transmis un punct de vedere după ce publicarea "perlelor" a făcut iar "deliciul" internetului.
Reamintim că bacalaureatul de anul acesta a fost unul atipic din cauza condițiilor meteo nefavorabile, de la caniculă la furtuni.
Cea de-a doua probă a fost amânată din cauza caniculei, iar furtunile de marți seara a determinat să se recurgă mult mai des decât în alți ani la subiectul de rezervă pentru întârziați.
“Lucrarea unui elev nu este scrisă pentru amuzamentul publicului”
- Tot mai mulți elevi susțin însă că fenomenul a depășit de mult granița umorului și s-a transformat într-o formă de umilință publică. În loc să deschidă o discuție despre cauzele reale ale rezultatelor slabe din educație, „perlele” de la Bacalaureat ajung să fie folosite pentru audiență, click-uri și reacții pe rețelele sociale.
Elevii care au transmis un punct de vedere susțin că în spatele fiecărei fraze ridiculizate se află însă un adolescent aflat într-unul dintre cele mai importante momente ale parcursului său școlar.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Educația nu se repară la croitorie. Elevii contestă uniforma școlară și susțin că apartenența nu se coase pe rever
- CAMPANIA “BAC DE 10” AJUNSĂ LA CEA DE-A UNSPREZECEA EDIȚIE RECOMPENSEAZĂ CU ABONAMENT GRATUIT LA UNTOLD ONE, ELEVII DE 10
- România se mișcă: școlile în care copiii nu mai tocesc, ci explorează, experimentează și creează
România se confruntă de ani de zile cu probleme legate de analfabetismul funcțional, abandonul școlar și diferențele majore dintre mediul urban și cel rural.
Elevii susțin că, în loc să discutăm despre metode de predare, programe școlare sau accesul inegal la educație, alegem să distribuim o captură de ecran cu o formulare greșită și să concluzionăm că întreaga generație este nepregătită.
“Când umilința unei generații face deliciul presei”
Redăm integral punctul de vedere transmis de Consiliul Național al Elevilor:
"An de an, în luna iunie, pare că România își redescoperă unul dintre sporturile naționale preferate: să ne facem tinerii de râs la televizor, pe internet și pe rețelele sociale. După fiecare probă de la Evaluarea Națională sau Bacalaureat, greșelile din lucrări sunt scoase în spațiul public, așezate în liste cu iz de divertisment și prezentate ca dovadă a „perlelor” produse de o generație întreagă.
Citește continuarea pe wall-street.ro
foto prima pagină Rido/ Shutterstock