Setari Cookie-uri

Nunta Secolului a costat ZECI DE MILIOANE! Taylor Swift și Travis Kelce au blocat New York-ul

IN ACEST ARTICOL:

Cântăreața Taylor Swift și starul din NFL Travis Kelce și-au unit destinele în cadrul unui eveniment faraonic, considerat deja „nunta regală a Americii”.

Cei doi au petrecut până în zori alături de o mie de invitați de top, transformând una dintre cele mai cunoscute arene din New York, imensa Madison Square Garden, în epicentrul luxului absolut. Nota de plată? Un cost estimat la nu mai puțin de 20 de milioane de dolari.

Ceremonia de 20 de milioane de dolari, oficiată de un actor celebru

Evenimentul a fost marcat de detalii spectaculoase și momente unice. Panourile gigantice ale arenei au fost luminate cu mesajul „proaspăt căsătoriți”, evidențiind inițialele „T & T” (Travis și Taylor).

Mirii au strălucit în haine de înaltă cultură vestimentară, rochia de mireasă și costumul ginerelui fiind create special de celebra casă de modă Christian Dior. Rolurile de cavaleri de onoare au fost asumate de frații celor doi, Austin Swift și Jason Kelce, în timp ce surpriza serii a fost la altar: ceremonia a fost oficiată chiar de celebrul actor Adam Sandler, un prieten apropiat al cuplului.

Citește și:

taylor swift

foto Brian Friedman/ Shutterstock

Madison Square Garden, transformată într-o fortăreață impenetrabilă

Pentru o zi, celebra arenă din New York a fost complet izolată de restul lumii. Sute de polițiști au asigurat paza, iar măsurile de securitate extreme au creat un adevărat haos în trafic, stârnind nemulțumirea unor localnici.

Accesul în clădire s-a făcut exclusiv prin filtre stricte de securitate, iar telefoanele mobile au fost complet interzise pentru toți cei prezenți, indiferent de statutul lor de celebritate. Pe străzile din jur, mii de fani înfocați („Swifties”) și curioși s-au adunat în speranța de a prinde o imagine cu mirii sau cu invitații de top.

Invitați de top la 38°C și un tribut adus de Empire State Building

Intrarea vedetelor în arenă a fost organizată ca o operațiune militară. Un cort special a fost amenajat la intrare, deschizându-se pentru fiecare SUV negru și închizându-se imediat, astfel încât VIP-urile să poată coborî fără a fi fotografiate.

Citește și:

Cu toate acestea, câteva nume mari au fost surprinse de fani în timp ce mergeau pe jos sau părăseau hotelurile. Printre celebritățile care au înfruntat cu stoicism cele 38 de grade Celsius de afară în smokinguri și rochii sofisticate s-au numărat Hugh Grant, Ethan Hawke, Jimmy Fallon, dar și numeroși jucători de elită din NFL.

Deși Taylor Swift mărturisea în trecut că alcătuirea listei de invitați reprezintă cel mai stresant lucru din viața ei, spațiul generos de la Madison Square Garden i-a permis în cele din urmă să aducă alături pe toată lumea. În onoarea mirilor, celebra clădire Empire State Building a fost luminată în albastru deschis, o trimitere directă la tradiția care spune că „ceva albastru” la nuntă aduce noroc.

Citește și:

foto prima pagină Jamie Lamor Thompson/ Shutterstock


Noemi crede că textele savuroase sunt scrise nud în miez de noapte, cu stiloul pe hârtie și țigară în colțul gurii iar cele mai crude adevăruri sunt spuse în glume și...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.