Pepe deschide arhiva familiei într-un film de o viață: Viața de Țigani

Există artiști care își lansează piesele. Și există artiști care, din când în când, „își lansează viața". „Viața de Țigani", noul single al lui Pepe, face parte, fără îndoială, din a doua categorie. Pentru că piesa nu vine singură. Vine cu un film. Un film documentar care adună, în mai puțin de patru minute, aproape o sută de ani de istorie de familie, imagini de arhivă nevăzute până astăzi, copilăria artistului, bunicii care l-au crescut, frații, nepoții, părinții care i-au fost reper și cei mai noi membri ai familiei, până la Jessica, fiica de două luni a lui Pepe, care își face aici prima apariție publică.

Nici măcar Pepe nu poate spune cu siguranță ce s-a născut mai întâi: piesa care căuta aceste imagini sau imaginile care căutau o piesă. Cert este că, odată întâlnite, nu mai pot fi despărțite.

Cinci generații, o sută de ani, un singur film

„Viața de Țigani" nu este un videoclip. Este o arhivă deschisă. Pentru prima oară în cariera lui, Pepe a acceptat ca fotografii, filmări și momente păstrate zeci de ani în cutii, în albume și în casetele familiei să iasă la lumină și să devină, împreună, un singur film despre familia lui.

De la bunicul artistului, care ar fi trecut astăzi de o sută de ani, până la Jessica, fetița lui de două luni, filmul urcă generație cu generație. Bunicii, mama artistului, Mamia, așa cum îi spun copiii ei, și nea Ion, pe care îl știe toată lumea, apar în cadre pe care Pepe însuși nu le mai văzuse de ani buni. Apoi Pepe și frații lui, copii pe vremuri, alergând prin curte. Apoi nepoții, Babani, Giuli, Franco și Mihăiță, în adolescența lor. Iar la final, generația de acum: Maria, Rosa, Pepe Jr., Ayan și toți copiii familiei. Cinci generații, unele lângă altele, pe același ecran.

La celălalt capăt al timpului, în finalul clipului, apare cel mai tânăr membru al familiei: Jessica, fiica lui Pepe, în vârstă de doar două luni. Este prima oară când artistul o arată lumii. Nu pe o copertă de revistă, nu într-o postare, ci în brațe, în cadrul final al unui film care îi povestește toată familia. Pepe a păstrat-o pentru acest moment. Și se vede de ce.

„«Viața de Țigani» e despre noi, despre cum am crescut. Frați, surori, veri, verișoare, toți la o masă, toți în aceeași casă, toți ascultând de cel mai mare. Eu așa am știut că e viața. Cu gălăgie multă, cu iubire și mai multă, fără mulți bani, dar cu absolut totul. Și am vrut să cânt asta exact așa cum am simțit-o, fără ambalaj, fără explicații. Cine a crescut ca noi va înțelege din primele secunde. Cine nu, sper să asculte și să-și dorească măcar o dată o masă plină de copii și de glume.", a spus Pepe.

Nepoții care duc muzica mai departe

Dacă „Viața de Țigani" are un fir muzical al ei, acela vine dinspre nepoții lui Pepe. Doi dintre ei apar în film și îi predau, fiecare în felul lui, muzica generației care urmează.

Babani, care în arhivă apare ca un copil deochiat pentru că adormea în orice gălăgie, este astăzi percuționistul lui Pepe. De o viață. Pe scenă, în studio, la evenimente și petreceri private, la concerte, în festivaluri. În film, aceeași mână care ține tobele lui Pepe îl învață pe Ayan, fiul lui, primele bătăi. Alături, cu naturalețea aceea pe care o au bărbații care au învățat muzica înainte să învețe alfabetul.

Giuli, care în arhivă apare cântând alături de Babani și de Franco, își asumă și el în film rolul de profesor. Cu o singură mențiune, pe care Pepe o face cu zâmbetul pe buze în familie: în viața reală, singurul lucru pe care Giuli îl poate preda cu adevărat este playback-ul. Dar și asta face parte din familie. Râdem cu el, îl iubim, îl punem în față și îl lăsăm să deschidă gura. Așa e la noi.

„În arhivă sunt momente în care îi vezi copii pe Babani, pe Giuli, pe Mihăiţă, pe Franco, cântând împreună cu naturalețea aceea pe care doar copilăria o știe. Eu am învățat dintotdeauna, în familia mea, că cei pe care îi iubești nu pleacă niciodată cu totul. Rămân în fotografii, rămân în amintiri, rămân în refrenele pe care le cântă copiii fără să știe de la cine au învățat. Rămân în filmul ăsta, exact așa cum au fost.", a adăugat Pepe.

Yasmine, înainte să fie Yasmine

Există un moment în film pe care mulți îl vor rata dacă nu se uită de două ori. Undeva, printre cadrele de arhivă cu Pepe adolescent, apare o fetiță pe care astăzi o știu toți. Yasmine. Copilă. La ani distanță de momentul în care avea să-l cunoască pe cel care avea să-i devină soț.

Filmul îi așază, fără vorbe, unul lângă altul: un tânăr Pepe într-un cadru și o Yasmine mică într-altul, doi copii care nu se cunoșteau, în lumi diferite, dar deja în același film. E felul discret în care „Viața de Țigani" spune ce nu poate spune nicio biografie: că unele familii se pregătesc singure, în tăcere, cu ani înainte ca poveștile lor să se întâlnească.

„Când m-am uitat la Yasmine, copilă, în arhivă, mi-am dat seama de un lucru pe care nu îl gândisem niciodată așa. Ea trăia deja viața ei atunci. Eu trăiam viața mea. Fără să știm unul de altul. Iar peste ani, aveam să ne întâlnim, să ne iubim, să facem o familie. E ca și cum, în filmul ăsta, ne-am fi văzut pentru prima oară, deși pe atunci eram doi copii diferiți, în două lumi diferite. Sunt lucruri care nu se explică. Se recunosc.", a mai spus Pepe.

„Ai prins acolo tot, băiete." Lacrimile lui nea Ion

Cel mai greu test pentru „Viața de Țigani" nu a fost cu publicul. A fost acasă. În curtea Loredanei, sora cea mare, atunci când Pepe le-a arătat pentru prima oară filmul. Mamia și nea Ion au stat lângă el și au privit cum, pe ecran, se derulau decenii din propria lor viață. Au redevenit, dintr-o singură mișcare, copii, miri, părinți, bunici, străbunici. Au revăzut chipuri, mese, sărbători, zâmbete și gesturi pe care nu credeau că le va mai aduce nimeni înapoi.

Iar la un moment dat, nea Ion, omul care a ținut familia în picioare zeci de ani, omul despre care toți cei din neam spun că nu și-a plecat capul niciodată în fața nimănui, nu și-a mai putut ascunde lacrimile.

„Cel mai puternic test al filmului nu a fost cu publicul. A fost acasă. Când le-am arătat părinților imaginile pentru prima oară, s-a întâmplat un lucru pe care nu îl mai văzusem la ei. Tata, omul care a ținut familia în picioare zeci de ani, omul despre care toți spun că nu și-a plecat niciodată capul, nu și-a mai putut ascunde lacrimile. Iar dacă piesa și filmul ăsta au reușit asta într-o cameră de zi, în fața celui mai dur dintre toți, atunci am știut că sunt exact ce trebuiau să fie.", a povestit Pepe.

Iar cuvintele lui nea Ion, după ce a văzut filmul până la capăt:

„Ai prins acolo tot, băiete. Absolut tot.", a spus nea Ion.

Un secol între aceleași brațe

Filmul se închide într-un cerc pe care numai o familie mare îl poate desena. Pepe, copil, în brațele bunicului său, deschide clipul într-un cadru vechi din arhivă. Iar la final, în același cadru, în aceeași postură, apare Jessica, în brațele lui. Zeci de ani între cele două imagini. Și, dacă mai era nevoie de o dovadă că timpul trece dar familiile rămân, aceea este.

„Clipul începe cu mine, copil, în brațele bunicului meu. Și se închide cu fiica mea, în aceeași postură. Între aceste două imagini sunt zeci de ani. Și după ele vor mai veni încă pe atâția. Asta vreau eu să rămână de la piesa asta: că oamenii pleacă, dar familiile rămân. Și că, atâta timp cât cineva mai cântă refrenul ăsta la o masă, nimeni din ai noștri nu se duce cu adevărat.", a mai adăugat Pepe.

Despre muzica din spatele filmului

„Viața de Țigani" este o producție integrală Pepe Latin Music. Muzica și producția sunt semnate de Daniel Dumitru, versurile de Pepe. Dan Ioan Plohi s-a alăturat echipei pe partea de producție. Din punct de vedere muzical,

piesa este un latin pop asumat, cu influențe puternice de flamenco și rădăcini roma-balcanice, o combinație pe care Pepe o construiește discografic de peste două decenii și care, în cazul acestei piese, își găsește cea mai personală expresie de până acum.

Pepe rămâne astfel unul dintre puținii artiști români care își asumă până la capăt o identitate sonoră. „Viața de Țigani" nu este o piesă care se lipește de un trend. Este o piesă care declară.