Setari Cookie-uri

Rareș Cojoc și Andreea Matei, triumf la German Open Championships. Moment emoționant pe podium, alături de fiul campionului

IN ACEST ARTICOL:

Rareș Cojoc și Andreea Matei au bifat o nouă performanță uriașă la German Open Championships, câștigând pentru al doilea an consecutiv prestigioasa competiție de la Stuttgart

Rareș Cojoc și Andreea Matei au obținut o nouă victorie importantă pe scena internațională a dansului sportiv. Cei doi s-au impus pentru al doilea an consecutiv la German Open Championships, competiție desfășurată la Stuttgart, și au bifat astfel cel de-al șaptelea titlu de Grand Slam din carieră.

Rareș Cojoc și Andreea Matei, performanță la German Open Championships

Performanța sportivă a fost dublată însă de un moment deosebit de emoționant la festivitatea de premiere. Ioachim, fiul cel mare al lui Rareș Cojoc, a alergat spre podium înainte de intonarea imnului național al României și s-a alăturat tatălui său în momentul sărbătoririi victoriei.

Micuțul a pornit spre podium din brațele celor doi antrenori italieni ai campionului român, Katia și Giordano Vanone. Cei doi au avut un rol important în formarea lui Rareș Cojoc, acesta crescând în casa lor încă de la o vârstă fragedă, în Udine.

Citește și:

Pe parcursul competiției, Ioachim și-a susținut tatăl din tribune, gesticulând și încurajându-l cu entuziasm. După victoria obținută la Stuttgart, băiatul a coborât rapid spre podium, în aplauzele celor aflați în sală, iar Rareș Cojoc l-a îmbrățișat în fața publicului.

Pentru campionul român, momentul a avut o încărcătură aparte, mai ales pentru că succesul profesional a fost împărtășit cu fiul său.

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat șansa să trăiesc asemenea clipe alături de Ioachim. Aseară, la German Open Championships, am câștigat cel de-al 7-lea titlu de Grand Slam al carierei, iar bucuria de a-l avea alături de mine pe podium este greu de descris în cuvinte”, a mărturisit Rareș Cojoc.

Citește și:

Un sezon aproape perfect pentru Rareș Cojoc și Andreea Matei

Victoria de la Stuttgart confirmă forma excelentă în care se află perechea română. Rareș Cojoc și Andreea Matei au avut un parcurs remarcabil în actualul sezon competițional, reușind să câștige trei dintre cele patru Grand Prix-uri disputate până în prezent.

Cei doi s-au impus la Blackpool, Nanjing și Stuttgart și au adăugat în palmares și o victorie la un Open major desfășurat la Tokyo.

Bilanțul este completat de două dintre cele mai importante trofee ale sezonului: titlul de Campioni Europeni, cucerit la Palma de Mallorca, și cel de Campioni Mondiali, obținut la Nanjing.

Performanțele din acest an îi plasează pe Rareș Cojoc și Andreea Matei într-o poziție excelentă înaintea ultimelor competiții importante din calendar.

Citește și:

Pentru a încheia sezonul într-o manieră istorică, perechea română mai are de disputat ultimul Grand Prix al anului, programat la Roma, precum și Mastersul de la Shanghai. La competiția din China sunt invitate doar primele 12 perechi din lume, ceea ce transformă evenimentul într-unul dintre cele mai importante teste ale sezonului.

Și sezonul precedent a fost unul de excepție

Rareș Cojoc și Andreea Matei au avut rezultate remarcabile și în sezonul precedent. Cei doi au reușit să obțină aceleași titluri importante, cu două excepții notabile.La Campionatele Europene și la prestigiosul turneu de la Blackpool, perechea română s-a clasat pe locul secund. În acest sezon, însă, cei doi au reușit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la competițiile respective.

Citește și:

Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: