Smaranda Știrbu a bifat o reușită importantă, iar Selly nu a ratat ocazia de a-i transmite un mesaj emoționant.
Smaranda Știrbu a încheiat o etapă importantă din parcursul său profesional. Iubita lui Andrei Șelaru, cunoscut publicului drept Selly, a absolvit recent studiile de masterat la Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Momentul nu a trecut neobservat de partenerul său, care a ținut să o felicite public pentru reușita obținută după ani de studiu.
Iubita lui Selly a absolvit Medicina
Selly și Smaranda formează de mai bine de șapte ani un cuplu și, deși au preferat să păstreze multe dintre detaliile vieții lor personale departe de lumina reflectoarelor, cei doi s-au susținut reciproc de-a lungul timpului.
Tânăra a marcat finalul unei noi etape din pregătirea sa în domeniul medicinei. Pentru Smaranda, parcursul academic a presupus ani de muncă și numeroase ore dedicate studiului, iar acum rezultatul eforturilor sale a fost încununat de absolvirea masteratului.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Smiley, surprins chiar pe scenă de ziua lui. Pavel Bartoș și Selly i-au pregătit un moment emoționant în fața miilor de fani
- Bunicuța care a cucerit România la Beach, Please! a murit. Ultimele imagini cu ea au rupt inimile tuturor
- Cum ajunge România în fața a peste 100 de milioane de oameni printr-un proiect de divertisment dezvoltat local
Selly a fost alături de iubita sa și a ales să marcheze momentul și în mediul online. Influencerul a publicat o fotografie în care Smaranda apare elegant îmbrăcată, ținând în mână lucrarea de disertație.
Imaginea a fost însoțită de un mesaj scurt, însă plin de afecțiune din partea lui Selly:
„Te iubesc mult, doamna doctor. Felicitări!”.
Selly, despre relația cu Smaranda: „Ne respectăm. Ne iubim”
Relația dintre Selly și Smaranda a trecut testul timpului, cei doi fiind împreună de peste șapte ani. În ciuda notorietății lui Selly și a interesului public pentru viața lor personală, cuplul a preferat să păstreze un echilibru între expunerea publică și intimitate.
În urmă cu ceva timp, Selly a vorbit despre povestea lor de iubire și despre compatibilitatea dintre cei doi. Influencerul recunoștea că, atunci când au început relația, nici el, nici Smaranda nu se așteptau ca lucrurile să funcționeze atât de bine.
- Beach, Please!, cel mai mare festival din Europa, dă startul celei de a 5-a ediții și deschide porțile stațiunii NIBIRU
- Alex Ciucu, reacție după scandalul de la Nibiru: N-am vrut să jignesc pe nimeni. De ce nu a fost lăsat sa intre
- Selly și Smaranda Știrbu, o poveste de dragoste începută în liceu. Cum reușesc să-și împartă fiecare timpul
„Ne înțelegem foarte bine. Ne respectăm. Ne iubim. Chiar atunci când ne-am combinat, niciunul dintre noi nu se aștepta să fim chiar atât de compatibili. Căsătoria e o chestie simbolică. Instituția căsătoriei nu cred că mai contează atât de mult. Probabil că la un moment dat se va întâmpla, dar noi lăsăm lucrurile să decurgă de la sine. Oricum suntem foarte tineri.
Mie îmi place foarte mult că am lângă mine o parteneră la fel de ocupată și o fată independentă care vrea să își croiască drumul ei în viață, și mi se pare cel mai important. De multe ori se întâmplă ca Smaranda să termine chiar mai târziu decât mine, ea învață foarte mult. Medicina este foarte grea, iar să fii medic e o meserie nobilă și o apreciez foarte mult. Eu nu aș putea niciodată să fac așa ceva, mi se pare imposibil de greu”, a spus influencerul acum ceva timp, potrivit informațiilor apărute în presă.
Căsătoria nu este o prioritate pentru Selly
În aceeași declarație, Selly a vorbit și despre posibilitatea ca el și Smaranda să ajungă, la un moment dat, în fața altarului. Influencerul a explicat că nu consideră căsătoria o prioritate și că preferă ca lucrurile să evolueze firesc între ei.
Chiar dacă nu exclude posibilitatea unei căsătorii, Selly consideră că soliditatea unei relații nu depinde de formalizarea ei. Pentru moment, cei doi își continuă fiecare parcursul profesional, susținându-se reciproc în proiectele și obiectivele pe care le au.