Setari Cookie-uri

Ella Vișan, accident teribil pe munte. Fosta concurentă de la Insula Iubirii a căzut de la aproape 100 de metri: A fost groazic

IN ACEST ARTICOL:

Clipe de coșmar pentru Ella Vișan, fosta concurentă de la „Insula Iubirii”. Tânăra a căzut în gol de la aproape 100 de metri în timpul unei drumeții pe Vârful Negoiu și s-a ales cu mai multe răni.

Momente de panică pentru Ella Vișan, fosta concurentă de la „Insula Iubirii”. Tânăra a trecut printr-un accident grav în timpul unei drumeții pe Vârful Negoiu, unde, potrivit propriilor mărturisiri, s-a prăbușit în gol de la aproximativ 100 de metri. După incident, vedeta a apărut pe rețelele de socializare cu răni vizibile la nivelul feței și le-a povestit urmăritorilor prin ce experiență a trecut.

Ella Vișan a căzut în gol 100 metri

Ella Vișan a plecat pe munte împreună cu mai multe prietene, însă excursia s-a transformat într-un coșmar. În timpul traseului pe Vârful Negoiu, fosta parteneră a lui Andrei Lemnaru a căzut de pe o stâncă și a ajuns în vale.

La scurt timp după accident, Ella a publicat un videoclip în care le-a arătat urmăritorilor cum arată și a vorbit despre starea sa. Deși avea mai multe lovituri vizibile pe față și acuza dureri în întregul corp, tânăra a încercat să trateze situația și cu o doză de umor.

Citește și:

„V-am făcut un video before Vârful Negoiu, acum vă fac un video after Vârful Negoiu. Am rezistat eroic la 100 de m de stâncă, am picat în gol. O experiență pe care nu am cum să o uit și nici nu vreau să o mai repet. Momentan astea sunt daunele care se văd. Mă dor toate”, a declarat Ella Vișan în mediul online.

Ella Visan

Ella Vișan a făcut haz de necaz după căzătură

În ciuda sperieturii, fosta concurentă de la „Insula Iubirii” a încercat să păstreze o notă optimistă și chiar a glumit pe seama situației. Ella a povestit că, înainte de accident, principala sa grijă era legată de transportul din Porumbacu spre Brașov. După căzătură, însă, problema a căpătat o cu totul altă perspectivă.

„Îmi făceam griji cu ce o să ajung din Porumbacu la Brașov, acum știu sigur că o să ajung cu ambulanța. Râdem, glumim, dar a fost groaznic”, a mai spus tânăra.

Citește și:

Ella a ținut să le mulțumească și persoanelor care au intervenit pentru a o ajuta. Potrivit acesteia, mai mulți bărbați au coborât în vale pentru a ajunge la locul în care căzuse și pentru a o scoate de acolo.

„Mulțumesc băieților care au venit după mine, în vale, și m-au luat”, a transmis fosta concurentă de la „Insula Iubirii”.

Ella Vișan și Maria Avram, prietenie încheiată după „Insula Iubirii”

Accidentul de pe munte vine într-o perioadă în care numele Ellei Vișan a revenit în atenția publicului și prin prisma relațiilor sale cu alte persoane cunoscute din sezonul „Insula Iubirii”.

Ella a participat la emisiune alături de fostul său partener, Andrei Lemnaru. În timpul filmărilor din Thailanda, aceasta s-a apropiat de ispita Teo Costache, însă relația lor nu a continuat după încheierea emisiunii.

Citește și:

Tot în cadrul show-ului, Ella s-a apropiat de Maria Avram, care participa alături de soțul ei, Marius. Cele două au păstrat legătura și după revenirea în România și au fost văzute în repetate rânduri împreună.

Ulterior, prietenia dintre cele două s-a rupt. Maria Avram a vorbit despre distanțarea dintre ele și a susținut că diferențele de principii și de valori au determinat-o să se retragă din relație.

„Nu mai împărțim aceleași valori morale și principii. Eu nu m-am certat niciodată cu nimeni în viața asta, chiar nu m-am certat cu nimeni. Ideea este că atunci când văd că un om nu mai împarte aceleași valori cu mine, mă îndepărtez, plec”, a spus Maria Avram în cadrul podcastului Facetoface.

Maria Avram a explicat că, inițial, a ales să fie alături de Ella și să nu dea crezare informațiilor pe care le auzea despre ea. Ulterior, însă, susține că a aflat lucruri care au dezamăgit-o și care au schimbat modul în care privea relația dintre ele.

Citește și:

„Nu a avut loc o discuție finală, eu consider că am fost alături de ea 100 la sută, nu am luat nimic de bun din ceea ce spuneau oamenii, am fost sincer alături de ea. Când mă atașez o fac cu sufletul, nu o fac de fațadă sau să fiu falsă, însă între timp am aflat niște lucruri care m-au dezamăgit profund, lucruri care nu au avut nicio treabă cu realitatea, despre mine și Marius, casa noastră, lucruri care m-au deranjat foarte tare”, a mai spus Maria Avram.

Ella Visan


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: