Fiica Andreei Popescu și a lui Rareș Cojoc a împlinit 5 ani, iar mama sa i-a transmis un mesaj emoționant în mediul online.
Andreea Popescu a trăit un moment special în familie. Fiica sa și a dansatorului Rareș Cojoc a împlinit 5 ani, iar vedeta a marcat aniversarea printr-un mesaj emoționant, publicat pe rețelele de socializare. Fosta soție a dansatorului i-a dedicat micuței cuvinte pline de dragoste și a vorbit despre sufletul ei blând și despre bucuria pe care o aduce celor din jur. Aniversarea vine într-o perioadă cu schimbări importante pentru familie, după divorțul celor doi părinți.
Fiica Andreei Popescu a împlinit 5 ani. Declarația plină de iubire a mamei sale
Cu ocazia zilei de naștere a fiicei sale, Andreea Popescu a publicat pe Instagram o fotografie însoțită de un mesaj în care și-a exprimat dragostea pentru copilul său. Vedeta a descris-o pe micuță drept o fetiță empatică, tandră și iubitoare, care reușește să le aducă lumină în suflete celor care o cunosc.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Andreea Popescu a recunoscut totul despre relația cu Dan Alexa, după divorțul de Rareș Cojoc: Sunt o trădătoare!
- Andreea Popescu, prima întâlnire cu iubita lui Rareș Cojoc: „Sunt foarte decentă”
- Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele aplauze nu se sting niciodată...
Fiica Andreei Popescu și a lui Rareș Cojoc s-a născut pe 15 octombrie 2021, la ora 19:00, iar în acest an a sărbătorit împlinirea vârstei de 5 ani. Pentru mama sa, momentul a fost unul încărcat de emoție, pe care a ales să îl împărtășească și cu urmăritorii din mediul online.
„La mulți ani, inima mea! Te iubesc infinit! Bunătate de fetiță, empatică, caldă, iubitoare, blândă, tandră și minunată. Pe 15 octombrie 2021, la ora 19:00, venea pe lume fetița mea superbă. Astăzi împlinește 5 ani. O fetiță atât de bună la suflet și de empatică, încât înmoaie inimile tuturor celor care ajung să o cunoască. Ești o lumină, o rază de soare în viețile noastre”, a scris Andreea Popescu, pe Instagram.
Citește și:
- Ce relație are acum Andreea Popescu cu Rareș Cojoc, după ce el are o nouă iubită. Vedeta a spus tot
- România strălucește la Olimpiada Europeană de Fizică 2026: două medalii de aur și un nou motiv de mândrie națională
- Fiica Andreei Berecleanu a emoționat internetul! Mesajul adresat unei persoane speciale: Viața a pus oceane între noi...
Mesajul vedetei evidențiază legătura puternică dintre mamă și fiică, dar și felul în care Andreea își privește copilul, pe care îl consideră o adevărată bucurie pentru întreaga familie.
Cum gestionează Andreea Popescu timpul petrecut de copii alături de tatăl lor
Andreea Popescu și Rareș Cojoc au format un cuplu timp de 15 ani și au împreună trei copii, doi băieți și o fetiță. După divorțul care a marcat o schimbare importantă în viața familiei, cei doi încearcă să găsească un echilibru și să le ofere copiilor stabilitatea de care au nevoie.
Pentru Andreea, una dintre cele mai dificile provocări este adaptarea la noul program familial și la perioadele în care copiii se află alături de tatăl lor. Vedeta a recunoscut că despărțirea de cei mici nu este ușoară, mai ales după ani în care au petrecut foarte mult timp împreună.
- Andreea Bălan, mesaj emoționant pentru fiica sa, Ella, care a împlinit 10 ani: Te iubesc dincolo de tot ce pot cuprinde cuvinte
- Andreea Marin, în lacrimi de ziua fiicei sale! Poezia care a emoționat internetul când Ana Violeta Bănică a împlinit 18 ani
- Tuncay Öztürk, în mijlocul unui conflict cu mama fiicei sale. Disputa a ajuns în instanță
Chiar dacă încearcă să profite de fiecare moment alături de copii, aceasta este conștientă că timpul nu poate fi recuperat și că noua situație presupune eforturi din partea ambilor părinți.
„Nu este ușor pentru că nu are cum să fie ușor. Te obișnuiești în ani de zile să fiți în permanență împreună, doar că atunci când viața se schimbă, ritmul deveni altul și te obișnuiești așa și încerc, atunci când sunt copiii la mine, să recuperez, dar nu prea ai cum să recuperezi. Timpul este timp și este singurul lucru pe care nu putem să îl luăm înapoi și să îl recuperăm. Așa că, ne dăm tot interesul. Așa cum fac eu, face și Rareș. Nu este ușor și ne rugăm să fie bine”, a spus Andreea Popescu, pe Instagram.
Declarația sa scoate în evidență dificultățile emoționale care pot apărea după o separare, mai ales atunci când sunt implicați copii. În ciuda schimbărilor, Andreea a subliniat că atât ea, cât și fostul soț depun eforturi pentru ca cei mici să se adapteze cât mai bine noii realități familiale.
- Eva Zaharescu, surprinsă în ipostaze romantice. Tânăra a fost fotografiată sărutându-se cu un bărbat mult mai în vârstă
- Andreea Marin, Nadia Comăneci și Kira Hagi, întâlnire specială în Transilvania. Cele trei au fost prezente la ritualul nunții sa
- Andreea Bălan, regulă strictă pentru fiicele sale: Asta o să le distrugă mintea!
Andreea Popescu, schimbări importante după divorțul de Rareș Cojoc
Separarea de Rareș Cojoc a deschis un nou capitol în viața Andreei Popescu. În ultima perioadă, vedeta a vorbit despre transformările prin care a trecut, atât pe plan fizic, cât și emoțional. A slăbit considerabil, a apelat la anumite intervenții estetice și a dezvăluit că a început să facă terapie pentru a gestiona mai bine emoțiile și provocările acestei etape.
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Click!, Andreea Popescu a explicat că procesul său de redescoperire personală începuse cu mai bine de un an înainte de divorț. Totodată, a comentat reacțiile celor care au observat schimbările din viața sa și au asociat noua sa imagine cu separarea de fostul soț. Andreea Popescu a ținut să precizeze că transformarea sa nu trebuie pusă exclusiv pe seama divorțului și că procesul personal începuse cu mult timp înainte.
„Nu e vina bărbatului să știi! Am primit foarte multe comentarii de genul acesta și pe Instagram: «Tu, de când ai divorțat, ești mai frumoasă!». Era impresia aia probabil că cineva mă ține pe loc.
Dar, eu am început procesul acesta de acum un an și ceva. Femeia, după 40 de ani, începe să se vadă din nou și așa a fost și în cazul meu a fost și divorțul.
Dar, divorțul a fost așa ca un plus valoare, să zic! Nu vreau să se interpreteze ceva greșit. Acum mă simt exagerat spus sexy, nu-mi prea place mie titulatura asta de bombă sexy, dar probabil unde m-am îmbrăcat așa. Eu sunt de obicei pe genul mai relaxat, cu balerini, blugi largi etc.”