Andreea Esca, Loredana Groza și Nadia Comăneci formează una dintre cele mai frumoase prietenii din showbiz-ul românesc. Prezentatoarea TV a vorbit deschis despre relația cu cele două vedete, despre ce le apropie și despre felul în care își petrec timpul împreună, departe de lumina reflectoarelor.
Dincolo de prietenia lor, cele trei femei au scris, fiecare în felul său, pagini importante din istoria recentă a României. Andreea Esca a devenit un reper al jurnalismului de televiziune, Nadia Comăneci rămâne una dintre cele mai mari gimnaste din lume, autoarea primului 10 perfect din istoria Jocurilor Olimpice, iar Loredana Groza și-a construit, de-a lungul mai multor decenii, o carieră solidă în muzică.
Cum se distrează cele trei prietene
Andreea Esca a povestit că, dincolo de reușitele profesionale, ea, Loredana și Nadia știu să se bucure din plin de momentele petrecute împreună, departe de cariere.
„Mă rog, fiecare în domeniul ei cred că face același lucru, anume performanță. Cert este că, și dacă vorbim despre a trăi în afara carierei sau despre a te bucura la o petrecere, pur și simplu, ele știu să se și distreze. De pildă, eram undeva și, deși erau foarte mulți oameni tineri cu noi, am închis petrecerea tot cu Nadia și Loredana. Deci cred că «antrenamentul» ăsta pe care îl ai în profesie te ajută să faci față și atunci când petreci”, a declarat Andreea Esca.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Andreea Esca, despre cum faima sa a influențat viața copiilor săi: Au trebuit să-și demonstreze valoarea proprie...
- Andreea Esca, emoții uriașe înaintea întâlnirii cu Oprah Winfrey: Au fost mai mari. Ce lecții a reținut prezentatoarea PRO TV
- Andreea Esca, cucerită de show-ul lui Ricky Martin la București: Un artist complet, care nu ține cont de vârstă...
Amintiri de la botezul fiului Nadiei Comăneci
Prezentatoarea TV a vorbit și despre relația sa cu Nadia Comăneci, pe care o cunoaște de mulți ani. Andreea Esca și-a amintit cu drag de botezul fiului fostei gimnaste, Dylan, moment la care a avut ocazia să o descopere mai bine pe Nadia.
„Știu că cel mai mult timp pe care l-am petrecut împreună a fost atunci când a avut loc botezul fiului ei, Dylan, care are acum 20 de ani. Da, am și filmat atunci la botez. Nadia e un om extraordinar! Și uite un alt lucru de care mi-am dat seama anul ăsta, că tot au fost împreună Nadia și Loredana: niciuna dintre ele nu și-a pierdut simțul realității, au rămas cu picioarele pe pământ. Adică oricât de mari sunt fiecare pe palierul ei, uman au rămas exact cum au fost de la bun început, absolut normale, absolut pământene, cu o rutină de viață și cu o seriozitate în pregătirea evenimentelor”, a adăugat Andreea Esca.
- Vedete din România, apariții spectaculoase pe covorul roșu la Cannes 2026. Ele au atras toate privirile
- Andreea Esca spune sincer de ce nu și-a pensat niciodată sprâncenele: E alegerea mea, nu un moft...
- Aris Eram și fosta iubită a lui Ristei, cel mai nou cuplu din showbiz? Replica lui Yasmin Awad după ce Dani Oțil i-a ironizat
Seriozitatea din spatele succesului
Andreea Esca a vorbit și despre disciplina cu care Loredana Groza și Nadia Comăneci își tratează meseria, indiferent de anii de experiență și de succesul deja consacrat.
„Chiar și acum, înainte de concerte, Loredana este ca o începătoare care își dorește să devină vedetă: nu vorbește o zi, mănâncă anumite lucruri, face sport, repetă până în cel mai mic detaliu, știe exact cu ce se îmbracă și în ce ordine se succed ținutele. Iar de toate acestea se ocupă ea însăși! La fel, și pe Nadia am văzut-o cât de riguroasă este chiar și acum, când am lucrat împreună pentru un masterclass la Sports Festival, sau mai înainte la TIFF, unde am fost împreună la lansarea documentarului despre viața ei. Efectiv, ea se pregătește ca și cum ar fi Nadia de la 16 ani care a venit acum la Olimpiadă! Deci nu e niciun alt secret în afară de seriozitate și etica pregătirii”, a conchis Andreea Esca.
- Lidia Buble, seară memorabilă la Sala Palatului: lacrimi, energie și o sală întreagă care a SIMȚIT LA FEL
- Prima apariție TV a Mihaelei Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner: Mă bucur să o văd zâmbind...
- Loredana Groza și Mihaela Rădulescu, moment viral pe platourile PRO TV. Cum s-au fotografiat împreună
foto Facebook/Instagram